Raliul Sibiului la un nou start

Raliul Sibiului reintră în calendarul Federației Române de Automobilism Sportiv . Competiția va fi organizată în perioada 15 – 16 aprilie 2016 de Clubul Sportiv “Aria pentru Sport” în parteneriat cu AMC Racing, club patronat de Mihai Leu. Evenimentul este a doua etapă din Campionatul Național de Raliuri Dunlop și Campionatul Național de Rally 2 Dunlop și, ca element inedit, prima etapă din Campionatul Național al Bulgariei.

m7m3

Considerat, în trecut, drept cea mai dificilă etapă de macadam din campionatul intern, în acest an, Raliul Sibiului se va desfășura pe asfalt. Echipajele vor avea de parcurs zeci de kilometri în zona Păltinișului, dar și pe frumoasele trasee de pe Transaplina, iar proba care va da culoare raliului, Super Speciala, va fi organizată pe un traseu spectaculos, amenajat în zona centrală a orașului.

RHG15_2645 RHG15_3849

”Etapa din acest an de la Sibiu aduce mai multe noutăți în peisajul automobilistic românesc. Cea mai importantă este faptul că Raliul Sibiului va conta ca etapa I a Campionatului de Raliuri al Bulgariei. Deși se va desfășura pe asfalt și va avea proba Păltiniș inclusă în program, „greul” probelor speciale va merge spre Transalpina în 2016. Am considerat că Transfăgărășanul este extrem de periculos și surprinzător, mai ales pentru luna aprilie, așa că am găsit alte zone, deosebit de frumoase și prielnice condusului sportiv. Mă bucur îndeosebi că Federația a găsit cu această ocazie un nou membru de seamă, mă refer la Clubul Sportiv Aria pentru Sport, noul organizator al raliului”, a declarat, în cadrul conferinței de presă, președintele Federației Române de Automobilism Sportiv, Norris Măgeanu.

Raliului Sibiului este cel mai important eveniment automobilistic desfășurat în județul Sibiu, competiție la care se așteaptă participarea a peste 70 de echipaje din țară și din Bulgaria și mii de spectatori pasionați de sportul cu motor. Competiția va avea 12 probe speciale, însumând peste 110 km. Acțiunea va începe miercuri, 13 aprilie 2016, când se va deschide parcul de service amplasat în Piața Mare a orașului. Startul festiv este programat joi, 14 aprilie 2016 iar competiția propriu-zisă va începe vineri, 15 aprilie 2016, când vor avea loc două probe speciale urmând ca sâmbătă, 16 aprilie, să se desfășoare celelalte 10 probe speciale .

Raliul Sibiului este organizat, anul acesta, de Clubul Sportiv ”Aria pentru Sport” în parteneriat cu AMC Racing, club patronat de Mihai Leu.

m4

”Trebuie să spun că la Sibiu vin mereu cu plăcere, mai ales că este locul în care am câștigat primul raliu din viața mea, cu un Ford Escort, după un incident destul de neplăcut, când era să sar într-un lac, în a doua probă specială. Am mers mai departe și am câștigat raliul. Sunt convins că Raliul Sibiului va fi extraordinar de bine organizat și va fi etapă frumoasă. Știu că publicul din Sibiu iubește sportul cu motor și vor fi multe surprize care vor aduce satisfacții spectatorilor”, a spus Mihai Leu, reprezentant AMC Racing, partener al Raliului Sibiului.

”Asociația Clubul Sportiv Aria pentru Sport este pentru prima dată organizator al Raliului Sibiului iar implicarea noastră în această competiție reprezintă o provocare venită din partea lui Mihai Leu și colegilor de la Federația Română de Automobilism Sportiv. Sperăm să organizăm competiția cât mai bine și să promovăm acest sport, așa cum reușim să facem deja, cu alte ramuri sportive. Ne dorim o probă superspecială, în centrul orașului, probă ce o consider extrem de importantă atât pentru promovarea raliului, dar și pentru interacțiunea cu spectatorii din oraș, și sperăm să ne bucurăm de sprijinul autorităților, în acest sens”, a spus Claudiu Mărășescu, marketing manager ASC Aria pentru Sport”.

Competiția va fi organizată, la Sibiu, în perioada 15 – 16 aprilie 2016.

 

Raliul Sibiului 2016 este organizat de Clubul Sportiv Aria pentru Sport în parteneriat cu AMC Racing, cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu, Consiliului Județean Sibiu, Consiliului Județean Alba  si Centrului Aria, sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv.

m2m5

Foto: Sebastian Marcovici

1 thought on “Raliul Sibiului la un nou start

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *