Un Ranger la înălțimea CORB-ilor

Încă mai zburdăm şi ne mai jucăm până la „Corb Adventure Days” asta şi pentru că Ford ne-a permis să testăm o maşină mare, solidă şi pregătită să înfrunte terenul accidentat. De dată asta, „ustensilă” noastră de drum a fost Ranger, ultimul pick-up al americanilor de la Ford. Nu scriem despre el că este nou pt că nu este, însă vom relata aventură CORB 44 înainte de cea mai aşteptată  etapă din Campionatul Naţional de Off Road.

septIMG_0743

Ranger este prin emblemă pe care o poartă o maşină de tradiţie, îndrăzneaţă, rezistenţă şi inteligenţă. Şi este mare, chiar foarte mare. 5,4 metri lungime, 1,85 m lăţime şi 1,8 m înălţime. Are o mutră agresivă asta datorată şi părţii frontale accesorizate cu o grilă dar şi a roll bar-ului cromat situat în spatele cabinei. Şi spatele camionetei arată pe măsură: stopurile mari sunt ca ochii lupului din Scufiţa Roşie.

IMG_0871

Dotat cu un motor de 2,2 l diesel ce dezvoltă 160 CP, Ranger a fost o surpriză plăcută pentru noi , foarte uşor de condus cu o direcţie extrem de fermă şi uşoară, suspensiile, fără a avea posibilitatea de a selecta mai multe moduri de confort, fiind extrem de confortabile. Cutia automată cu 6+1 trepte nu ne-a dat bătăi de cap, deşi în off road am preferat selectatarea treptelor de viteză manual. Tracţiunea  nepermanentă  4×4 te ajută să o simţi altfel, în oraşe. Odată intrat în cabina lui Ranger, nu mai realizezi că eşti la bordul unui pick-up, acesta oferind un sentiment de SUV.

IMG_0832

Interiorul camionetei este unul destul de simplu dar comod, tapiţerie din piele, bancheta din spate având suficient spaţiu pentru 3 pasageri nu foarte înalţi. Planşă de bord nu este complicată iar volanul multifuncţional este intuitiv, cu butoane mari ce te ajută să găseşti repede comenzile fără să-ţi distragă atenţia de la drum, mai ales dacă vrei să foloseşti sistemul Cruise Controlul.  Sistemul audio este impecabil, însă la o camionetă că Ranger, punctele forţe sunt altele.

IMG_0849

În regim mixt de off road & on road, Ranger a consumat puţin pentru un pick-up, doar 9,3 l /100 km, nivelul scăzut de carburând fiind asigurat şi de sistemul Auto Start/Stop, acesta fiind util doar pe drumurile din oraşe.

În off road şi în sarcina, funcţia de control la coborârea în pantă este vitală, această reglând viteză de coborâre fără să fie nevoie să atingi pedala de frână.

IMG_0812

Ford Ranger are capacitatea să tracteze până la 3500 kg însă noi nu am verificat-o la capacitate maximă, ataşându-i doar o remorcă de 500 kg. Extrem de utilă este funcţia de asistenţă la stabilizarea remorcii (TSA) care detectează „serpuiurea” sau balansarea remorcii şi reduce viteza vehiculului, făcând că remorcarea să fie controlată. Acest sistem încetineşte vehiculul, reducând cuplul motorului şi crescând treptat presiunea frânelor pe roţi. Util pentru cei care vor să care marfă, Ranger este dotat în bena cu cârlige de fixare dar şi un suport integrat pentru încărcătură. Avem şi un minus (singurul!), la coborârea oblonului de la bena, maşină nu este dotată cu niciun dispozitiv de amortizare şi fiind foarte foarte greu poate luxa degete.

IMG_0887

Ne-am dori să ne jucăm cu Ranger şi într-un week-end de iarnă cu multă zăpadă, când probabil încălţat cu „gumele” perfecte, va răsturna munţii. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *