Săptămâna altfel: săptămâna Duster

Timp de o săptămână, am condus noul Duster. Prima dată l-am văzut în toamnă, la Salonul Auto de la Frankfurt. Am asistat în direct, la lansarea lui din cadrul expoziției din Germania și m-au trecut fiorii de mândrie. A doua generație a lui Duster avea să fie dezvelită sub ochii mei și mă simțeam privilegiată. Imediat după conferința de presă, am țâșnit din tribune direct în mașină. Am împărțit bucuria acelui moment cu toți prietenii mei – evenimentul îl transmiteam pe facebook.

IMG_6970

Nu am ajuns la primul test internațional, însă, timp de o săptămână, am avut mașina doar pentru mine. Și am condus ambele versiuni: cu tracțiune pe două roți dar și cu tracțiune 4×4. Prima a fost versiunea diesel, cu nivel de echipare Prestige 1.5 dCi 110 CP în configurația 4×4, cutie manuală 6+1 trepte.

IMG_3000

În prima zi, imediat după ce am luat mașina de la sediul Dacia, am fost la o întâlnire în centrul Bucureștiului. Eram pe Magheru și mă simțeam hărțuită de un alt șofer care se ținea scai de mine. La început am crezut că mi se pare, însă pe traseu m-am convins că nu. Tipul din spatele mașinii conducea tot un Duster, modelul anterior. Profitând de culoarul liber care l-a avut pe lângă mașină, la semafor a lăsat geamul și m-a abordat. Cu un zâmbet larg, mi-a zis să nu mă supăr că m-a tot urmărit,  însă doar era curios să vadă noul model, din toate unghiurile. Urma să facă o  surpriză familiei, să achiziționeze noul Duster. Și eu, care eram pregătită să-i zic vreo două…. :))

IMG_3114

Deci, iată, mașina mea deja făcea furori pe stradă. Începusem deja să observ reacțiile celorlalți șoferi din trafic, cum priveau mașina si ce zâmbet afișau. Designul exterior este complet nou, la noul Duster. Robust, masculin și impozant, farurile au fost redesenate, acum sunt cu LED și poartă o nouă semnătură luminoasă. Dacă sunteți curioși, puteți observa pe farul din stânga: este marcat numele Duster.

IMG_2915

La interior, lucrurile sunt în concordanță cu exteriorul. Planșa de bord este complet nouă, ușor de accesat, orientată către șofer. Volanul este reglabil atât pe înălțime cât și în adâncime.

IMG_2932

Scaunele au fost și ele redesenate și sunt suficient de comode, cu reglaj lombar. Sub scaunul pasagerului din față a fost proiectat un nou spațiu de depozitare sub forma unui sertar. Cotiera este foarte importantă pentru șofer iar aceasta nu lipsește de pe acest model. La drum lung, șoferul are nevoie de susținere și confort. Materialele folosite la interior sunt plăcute.

IMG_2955

Interesantă este opinia unui copil, vis-a-vis de Duster. M-am dus la școală să iau fetița, bineînțeles cu Duster, iar reacția ei a fost superbă. „Mamă, ne-a adus Moș Crăciun o mașină nouă? Și ce culoare frumoasă are!” :))

IMG_3261

Și pentru că aveam mâinile ocupate cu ghiozdanul ei, cu poșeta, plasa cu echipamentul ei sportiv și bidonul de apă, nu aveam cum să bag mâna în buzunar să scot cheia. Surpriză! Mașina a scos un sunet plăcut iar Ana, crezând că am deschis mașina, a tras de portieră. Eu mă uitam uimită la ea. Ei bine, acum accesul pentru noul Duster se face cu card, fără cheie de contact. Asta este o mare noutate la Dacia de care, bineînțeles, eu uitasem. Mașina se descuiase automat, atunci când m-am apropiat de ea, și asta pentru că aveam cardul în buzunar.

IMG_3245

Deși nu era prima dată când mergea cu altă mașină decât a noastră, de fiecare dată a avut opinia ei despre mașină. Urcând-o pe banchetă, imediat s-a așezat cuminte și și-a pus centura. În secunda următoare a spus că mașina miroase frumos. Păi da, cum să nu miroase frumos, mașina era nou nouță. Apoi mi-a zis că se simte așa de bine pe banchetă, că s-ar întinde pe ea să tragă un pui de somn. Cum este pasionată de muzică, m-a pus să dau volumul la radio mai tare, cânta piesa ei preferată. Ăsta a fost un alt aspect al mașinii care mi-a plăcut foarte mult:  sistem audio impecabil. Boxele dublate de cele 2 tweetere sunt o altă premieră pe noul model.

IMG_3071

În a doua zi cu Duster am descoperit alte calități la noul model. Pentru că ne apropiem de Crăciun și a început goana după cadouri, bineînțeles că am dat și eu buzna în mall-uri. Curiozitatea mea vizavi de aparatura de bord, am descoperit camera multiview, nu doar pentru marșarier. Și am pus-o în valoare exact unde trebuia, în parcarea aglomerată a mall-ului. Odată intrată în parcarea subterană, farurile s-au aprins automat, ceea ce mi-a plăcut mult la noul Duster. Manevra de parcare a fost susținută ușor și delicat de direcția asistată electric, astfel manevrarea volanului a devenit mai ușoară și mai precisă.

IMG_0657

Sistemul multiview curpinde patru camere de filmat: una frontală, două laterale și una în spatele vehicului, așa că poți vedea prin ele tot ce se află în jurul mașinii. Acest sistem este ideal în timpul manevrelor de parcare și se declanșează automat (camera din spatele vehiculului) în momentul cuplării treptei de marșarier. În momentul schimbării treptei, intră în funcțiune o altă cameră. Camera multiview mai poate fi acționată și manual, apăsând butonul „MVC”, de pe consola centrală. În afară de aceste ajutoare, șoferul dispune și de un sistem de avertizare de unghi mort, format din 4 senzori cu ultrasunete aflați în extremitățile mașinii. Acestea detectează prezența unui vehicul în unghiul mort, avertizarea fiind făcută de un martor luminos (LED), aflat în oglinda laterală.

IMG_0658

A 3-a zi a început cu multă agitație și cu multă atenție acordată noului Duster. De data asta eram mulți în jurul mașinii și cu toții ne străduiam să punem cât mai multe lucruri în portbagajul mașinii. An de an, de Crăciun și Paște, clubul meu de off road CORB44 pregătește acțiune umanitară pentru familiile defavorizate. De data asta, aveam să folosim în campania noastră și noul Duster. Și pentru că mergeam în zonă de munte, abia așteptam să pun în valoare tracțiunea integrală a mașinii. Până atunci însă, aveam să descopăr cât de încăpător este Duster. Cu bancheta rabatată, am început să încărcăm mașina cu produse alimentare și frumos ambalate, pentru cei 250 de oameni la care urma să mergem. Desigur, nu aveau cum să încapă într-un Duster toate alimentele , hainele și jucăriile pentru aceste familii defavorizate, însă deocamdată mă limitam să încarc în Duster multe din produsele alimentare. Spațiul portbagajului, cu bancheta rabatată, ajunge la 1578 litri.

IMG_0341

Drumul către locuitorii din Vulcana Băi era anevoios, plin de noroi și alunecos, în pantă. Noul Duster dispune de echipamente noi care facilitează toate manevrele, atât în oraș, cât și pe teren accidentat. Mașina păstrează capacitățile offroad care au contribuit la succesul primei generații iar caracteristicile noului model păstrează cotele predecesorului său. Sistemul de asistență la coborârea pantei (Hill Descent Control) permite menținerea sub control a vitezei mașinii la coborârea pe o pantă abruptă în timp ce sistemul de asistență la pornirea în rampă (Hill Start Assist) facilitează urcarea pantei, în teren accidentat. Pe consola bordului, selectând opțiunea off road se pot vedea informații despre înclinarea vehiculului.

IMG_0349

Următoarele zile, am schimbat mașina. Aceeași Mărie, cu aceeași pălărie, însă altă cutie (de viteze). De data asta, aveam să testez Duster cu cutie automată. O plăcere să conduci mașina automată, în oraș, mai ales în condiții de trafic intens.

IMG_0522

Transmisia automată de pe Duster este foarte bine sincronizată cu capabilitățile motorului. Schimbarea de treaptă se face atât automat, cât și manual, iar acest lucru permite șoferului să aleagă modul de conducere care îl satisface. Cutia automată este un mare avantaj, avantaj dublat la noul Duster și de nivelul de insonorizare.

La capitolul siguranță, Duster dispune de echipamente care contribuie la protecția pasagerilor. Pe lângă airbag-urile cortină (mașina are 6 airbag-uri), Duster dispune de o structură ranforsată și lonjeroane noi, cu o grosime mai mare (+0,2 mm), din oțel, cu proprietăți mecanice superioare.

Indiferent că îți cumperi un Duster pentru familie sau pentru serviciu, noul Duster este un SUV confortabil atât on cât și off road.

Gama Duster cuprinde două versiuni de echipare (Essential și Comfort) pentru motorizările pe benzină și trei versiuni de echipare (Essential, Comfort și Prestige), pentru motorizările diesel. Prețurile variază între 12.350 Euro (TVA inclus) pentru versiunea Essential 1.6 SCe 115 CP în configurația 4×2 și 18.750 Euro (TVA inclus), pentru versiunea Prestige 1,5 dCi 110 CP în configurația 4×4.

IMG_3076

Pentru cei care doresc un model echipat cu cutia automată cu dublu ambreiaj EDC, prețul acesteia este de 16.800 Euro (TVA inclus) pentru versiunea Comfort și de 18.450 Euro (TVA inclus) pentru versiunea Prestige.

Foto: Ion Cota

1 thought on “Săptămâna altfel: săptămâna Duster

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *