Cine spune că nu poți fi student și… mai târziu? 😄

Ei bine… eu tocmai am demonstrat contrariul.

Ieri am absolvit masterul „Psihologia Sportului” din cadrul Universității Titu Maiorescu și, ca să fie tacâmul complet, mi-am susținut lucrarea de disertație cu… nota 10.

Recunosc, încă nu-mi vine să cred.

Știți ce este și mai frumos? Exact acum 20 de ani terminam Facultatea de Psihologie, în aceeași universitate. Două decenii mai târziu m-am întors în aceeași bancă. Cu mai multă experiență de viață, cu mai puțin timp liber, cu multe responsabilități și cu aceeași emoție pe care o aveam înaintea fiecărui examen.

Și aici trebuie să-l dau puțin de gol pe unul dintre „vinovații” acestei povești.

Domnul Viorel Tănase, decanul facultății.

Timp de aproape 20 de ani, de fiecare dată când ne întâlneam, îmi spunea același lucru:

— „Roxana, tu când faci masterul?”

An după an.

Devenise deja un ritual.

Cred că nici eu nu mai știam de câte ori i-am răspuns „La anul…”.

Ei bine, „la anul” a venit. 😄

Acum doi ani am spus, în sfârșit: Gata! Îl fac!

Și mă bucur enorm că am făcut-o.

O lucrare despre oameni, nu doar despre performanță

Mi-am dorit ca lucrarea de disertație să fie despre ceva în care cred cu adevărat.

Așa a apărut tema:

„Managementul stresului competițional și impactul său asupra performanței sportive”.

Poate că noi vedem podiumurile, medaliile și imnul României. Dar înainte de toate acestea există luni și ani de muncă, sacrificii, emoții, presiune și foarte multă putere mentală.

Pentru realizarea cercetării am avut privilegiul să petrec timp în locul pe care mulți îl numesc „Fabrica de Medalii” – baza olimpică de la Snagov, adevărata inimă a canotajului românesc.

Acolo am realizat interviurile și am aplicat chestionarele unui grup de 20 de sportivi ai lotului olimpic de canotaj, femei și bărbați care au reprezentat România la Campionate Europene, Campionate Mondiale și Jocuri Olimpice.

Ca jurnalist sportiv am avut privilegiul să fiu de multe ori aproape de marii campioni ai României. De această dată însă i-am privit dintr-o perspectivă diferită. Nu prin obiectivul camerei de filmat, ci prin ochii unui om care a vrut să înțeleagă ce se întâmplă în mintea unui sportiv atunci când, în doar câteva minute, se poate decide munca unei vieți întregi.

Și nu este deloc întâmplător că, la ultimele Jocuri Olimpice, 5 dintre cele 9 medalii cucerite de România au fost aduse de canotaj.

În spatele acestor performanțe se află nu doar talent și o pregătire fizică impecabilă, ci și o forță mentală extraordinară.

Concluziile cercetării au confirmat ipoteza de la care am pornit.

Stresul competițional este inevitabil.

Însă felul în care îl gestionezi poate face diferența dintre un rezultat bun și o medalie.

Sportivii au evidențiat câțiva factori esențiali ai performanței: încrederea în sine, controlul emoțional, concentrarea, experiența competițională, pregătirea mentală și, un aspect care m-a impresionat în mod deosebit, încrederea în coechipieri.

Poate că aceasta este cea mai frumoasă lecție pe care am primit-o în acești doi ani.

Performanța nu înseamnă doar forță fizică sau talent.

Înseamnă echilibru.

Înseamnă disciplină.

Înseamnă oameni care trag în aceeași direcție.

Și cred că exact acesta este secretul canotajului românesc.

Doi ani care au trecut… fără să-mi dau seama

Sincer?

Nu știu când au trecut.

Au fost doi ani în care am alergat între proiecte, evenimente, familie, cursuri, examene și… teme.

Da, teme. 😄

Parcă m-am întors puțin în timp.

Am avut însă norocul să întâlnesc o grupă extraordinară.

Oameni frumoși, uniți, care au fost acolo unul pentru celălalt.

Îi mulțumesc din suflet coordonatoarei mele, doamna profesor Florentina Tonița, pentru răbdare, profesionalism și încrederea pe care mi-a oferit-o pe tot parcursul acestui drum.

Și un gând special merge către colegul nostru și șeful de grupă, Marcian, care cred că a avut grijă de noi mai ceva ca un manager de proiect. 😄 A fost omul care știa mereu ce avem de făcut, când avem de predat și, probabil, fără el am fi uitat măcar o dată în ce sală avem examen.

Mulțumesc!

Le mulțumesc tuturor sportivilor lotului olimpic de canotaj care au acceptat să participe la cercetarea mea și mi-au oferit timpul, sinceritatea și încrederea lor.

Le mulțumesc și antrenorilor pentru sprijin și deschidere.

Un mulțumesc aparte merge către Magda Rusu.

Magda, ai fost extraordinară!

Ai avut grijă să nu-mi lipsească absolut nimic, ai verificat fiecare detaliu, ai fost acolo ori de câte ori am avut nevoie și m-ai împins de la spate atunci când poate mai amânam încă o zi.

Sunt convinsă că și nota 10 are puțin ADN-ul tău. ❤️

Îi mulțumesc din inimă și doamnei Elisabeta Lipă, cea care m-a încurajat să aleg canotajul ca temă a lucrării mele.

A fost alegerea perfectă.

Cu atât mai mult cu cât familia soțului meu este profund legată de acest sport. Părinții lui au scris istorie în canotajul românesc, fiind maeștri emeriți ai sportului – ea, mare canotoare, iar el, mare antrenor.

Și, bineînțeles, îi mulțumesc soțului meu.

Pentru răbdare.

Pentru că m-a suportat în perioadele de stres, pentru că m-a încurajat atunci când oboseala își spunea cuvântul și pentru că a înțeles toate micile mele „crize existențiale” dinaintea examenelor. 😄

Îi felicit din suflet pe toți colegii mei care au absolvit acest master și le țin pumnii celor doi colegi care își vor susține disertația în toamnă. Sunt convinsă că vor reuși!

Iar eu…

Eu mă bucur că mi-am demonstrat încă o dată că nu este niciodată prea târziu să înveți.

Să ai din nou emoții înaintea unui examen.

Să deschizi cărțile până târziu în noapte.

Să ieși din zona de confort.

Și să descoperi că, indiferent câți ani ai, rămâi student în clipa în care alegi să evoluezi.

P.S. Acum că am și un master în Psihologia Sportului… dacă vedeți că mai analizez din priviri sportivii, colegii sau prietenii, să nu vă speriați! 😄 Deocamdată nu-mi deschid cabinet, dar dacă o ținem tot așa… cine știe? Promit doar că prima ședință va începe cu o cafea bună, o porție zdravănă de optimism și, dacă e nevoie, cu un exercițiu de respirație înainte de orice competiție… sau înainte de ședințele de luni dimineață! 😉