COLIBIȚA – COLȚUL DE RAI DIN ARDEAL

COLIBIȚA – un loc de basm, un loc pentru care nu găsești cuvintele potrivite și nici nu știu dacă există cuvinte suficiente pentru a descrie acest spațiu sublim. Dacă vrei să vezi combinația perfectă între munte (lacul fiind amplasat la o altitudine de 900 m) și ”mare” (o întindere de apă limpede în care te poți scălda, cu porțiuni mari de plajă), vino și bucură-te de acest colț de Rai situat pe Valea Bistriței, între munții Bârgău și Călimani.

IMG_5308

Deși nu este declarată în mod oficial stațiune și nu se știe cu exactitate câți turiști o vizitează în fiecare zi, lună sau an, Colibița nu te lasă să te plictisești.

IMG_5135

Aerul curat și bogat în ozon te îmbie spre relaxare și odihnă,  zona împădurită, izvorul cu apă minerală și cadrul ”sălbatic” te atrag spre explorare prin drumeții montane, mountain bike sau excursii, lacul limpede te cheamă la pescuit, înot, rafting, plimbări cu barca și hidrobicicleta iar iarna nu poți rata plimbările cu sania trasă de cai pe care abia le aștept 🙂.

IMG_5598

Oamenii acestor locuri sunt extraordinari, familii frumoase, unite, calde si iubibile.

Pensiunea Ariniș este acel loc în care te simți ”ca la mama acasă”. O locație frumoasă, rustică, cu o vedere miraculoasă către lac și munți. Proprietarii pensiunii, domnul Tinu Hangan, un personaj care la început îți pare scorțos, dar căruia  îi simți imediat sufletul mare, o gazdă extraordinară, un om de la care afli cele mai frumoase legende despre Colibița. Si cum bine se spune, în spatele unui bărbat puternic stă o femeie deosebită. Ea este doamna Vali, soția domnului Tinu, atentă la toate detaliile, astfel încât fiecare om care îi calcă pragul casei să se simtă binevenit și ”omenit” cum se cuvine.

IMG_5203

Multumită celor doi, serviciile Pensiunii Ariniș sunt tot ce ți-ai putea dori. Cu toate că  în zonă există și hoteluri de 5 stele, nu e întâmplător faptul că găsești cu greu un loc de cazare aici, sau un loc la masă.

IMG_5228

Deși am putut avea parte de multe activități, surpriza a venit în ultima zi a vizitei noastre, fiind oferită de prietenul meu coregraf, Ovidiu Danci, școala de balet a acestuia începându-și tabăra în această zonă superbă. Cum fetița mea face balet de la 3 ani, imediat a fost integrată în cantonamentul echipei.

IMG_5560

Mulțumim familiei Hangan  pentru clipele minunate petrecute în acest colț de Rai al Ardealului!

Pe-un picior de plai….

La Colibița-i Rai!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *