JUVÉDERM®, tratamentul avangardist al femeilor frumoase!

Da, recunosc! Sunt femeie și îmi place să mă simt bine în pielea mea! Cu cât ne simțim mai bine în pielea noastră, de femei și de mame, cu atât mai mult vom radia a fericire, a sănătate și a frumusețe.

  Evident, anii aceia, înscriși în cartea de identitate, nu trebuie și nu au voie să lase urme premature pe fața noastră. Și asta, oricât de grele ar fi vremurile și oricât de prelungită ar fi pandemia aceasta, care face deja un anișor!

Dar cum întotdeauna trebuie să-ți faci timp și pentru tine, pentru a putea duce cu brio toate task-urile pe care le avem de bifat într-o zi, este foarte important să ne luăm o pauză a noastră, pentru a avea grijă de noi.

  Fiecare dintre noi are o prietenă sau mai multe, care au încercat diferite tratamente sau au apelat la diverse operații estetice, care mai de care mai traumatizante. Unele dintre prietenele noastre au obținut un efect miraculos, dar numai ele știu cât au îndurat durerea fizică, iar rezultatele au fost pe termen scurt, având un aspect total nenatural.

 Este absolut normal să ne punem toate aceste întrebări, când este vorba de propria noastră persoană.

  Cea mai frecventă temere și barieră în luarea deciziei de injectare este cea legată de frica de a arăta nenatural dar și frica de a fi judecate. Dar lumea conservatoare în care am trăit se schimbă neîncetat, iar noi ne schimbăm odată cu ea. Astăzi, procedurile estetice faciale nu mai sunt considerate a fi un subiect tabu și foarte multe femei apelează la ele.

  Așa că m-am dus la doctorul meu favorit, Mihaela Leventer, unul dintre cei mai buni dermatologi din România, din punctul meu de vedere.

  Mihaela Leventer mi-a plăcut de la prima întâlnire, când am întâlnit-o în clinica ei cochetă, și m-a cucerit din prima cu franchețea ei: ”Eu nu fac pomeți umflați și buze de rață, eu merg pe stilul natural. Vrei să-ți fac ce-mi ceri tu, sau mă lași să-ți recomand eu?”.

  Evident că am mers pe mâna ei, cu atât mai mult că mi-a spus că nu-mi arăt deloc vârsta! Ceea ce, trebuie să recunoaștem, pentru o femeie, este întotdeauna un compliment de neuitat.

   Mihaela Levente mi-a recomandat cel mai ”avangardist” tratament existent, care are avantajul că nu doare, nu lasă semne și durează până la aproximativ 20 luni! Nu am avut de făcut decât un singur lucru: să-mi aplic pe față, conținutul unei fiole, cu o zi înainte de tratament. Atât!

  Dacă n-ați ghicit, vă spun că este vorba despre JUVÉDERM®, liderul mondial al fillerelor faciale pe bază de acid hialuronic. Fillerele faciale JUVÉDERM® sunt cunoscute pentru capacitatea superioară de a se integra în țesutul facial, pentru obținerea unui aspect natural, care durează.

  Fillerele faciale acestea, să nu vă sperie termenul, sunt produse care se injectează subcutanat, pentru a reduce semnele îmbătrânirii și a îmbunătăți calitatea generală a pielii.

  Cât despre acidul hialuronic, acesta se regăsește, în mod natural, în țesutul conjunctiv, inclusiv în piele. Ori, pe măsură ce înaintăm în vârstă, procesul de regenerare a tegumentului încetinește, iar producția de acid hialuronic, colagen și elestină scad. Astfel, pielea se subțiază și favorizează apariția ridurilor și a cutelor faciale.

  Din acest motiv, adăugarea de substanțe hidratante poate asigura un efect pe termen scurt: în cazul de față, termenul este de 24 de luni, adică aproape 2 ani!

  În momentul de față, sunt disponibile mai multe tipuri de fillere faciale, în gama de produse JUVÉDERM®, fiecare dintre acestea fiind realizat în mod specific, pentru reîmprospătarea trăsăturilor, în anumite moduri:

•         Ridicarea și conturarea pomeților.

•         Definirea liniei mandibulare.

•         Conturarea bărbiei.

•         Ridicarea sprâncenelor și umplerea depresiunii din zona tâmplelor.

•         Revitalizarea regiunii perioculare.

•         Adăugarea de volum și definirea formei buzelor.

•         Estomparea ridurilor, care apar atunci când râdeți și a ridurilor de tip marionetă.

•         Îmbunătățirea calității pielii, la nivelul feței, mâinilor, gâtului și a decolteului.

  Așadar, ține numai de noi să fim frumoase la orice vârstă, înlăturând prejudecățile unor vremuri apuse. Totul ține de educație, de informare și de estetica frumosului!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *