Eram la Rucăr, cu ocazia deschiderii sezonului de off road. Alături de colegii mei din club CORB44, am participat la acțiunea „Jucării în noroi”, organizată de colegul nostru de club, Ionuț Naca.

Sâmbătă după-masă, odată cu închiderea zilei de off road, ne întorceam de pe munte, în oraș. Chiar în centrul orașului Rucar, în trafic, printre mașini, alerga un cățel de culoare maro. Cu toții l-am urmărit cu privirea iar Silviu, iubitul meu, a oprit mașina. Părea destul de clar că era un cățel pierdut, însă trebuia să verificăm. Un brac german cu vârsta de până-n doi ani, cam murdărel, plin de cicatrici și rahitic, a dat semne că vrea mâncare. Imediat Silviu i-a întins niște snacks-uri și cum era flămând, a început să mănânce bucuros. Deși era înfometat, mânca puțin apoi fugea, era clar că era și speriat. Ușor ușor, câinele a căpătat încredere în Silviu și l-a lăsat să-l mângâie. Am început să întrebăm oamenii dacă știu de unde a apărut acest cățel și toți spuneau că de luni de zile este pe străzi. Silviu a reușit să-i lege o lesă de gât. Pentru că și noi avem doi căței acasă, avem tot timpul în mașină cel puțin o lesă. Odată urcat în mașină, cățelul dădea semne de agitație. Era normal, dintr-odată se simțea captiv, după luni de zile în care a hoinărit ca un cățel vagabond.

L-am dus la vila la care eram cazați, i-am dat să mănânce și a adormit buștean. Prăpăditul era flămând și înghețat de frig. 2 ore nu s-a mișcat, a dormit neîntors. Mai târziu, l-am scos la plimbare, apoi iar a mâncat. De data asta, începuse să bea și apă. Eram îngrijorați, de apă nu se atinsese iar acum începuse să bea apă zdravăn.

Cățelul pe care între timp îl botezasem „Browny”, era prietenos și destul de isteț. Părea totuși că scăpase dintr-o casă de oameni, era și educat, nu-și făcea nevoile în casă.

Cu amabilitatea proprietarului, am putut să luăm cățelul în cabană. A zis după plimbarea de seară, ca putem să-l luăm liniștiți cu noi în cameră. Zis și făcut! Browny se culcase cuminte pe covor. Acum mă întrebam dacă peste noapte se va urca peste noi, în pat, dacă ne va roade pantofii sau dacă își va face nevoile în cameră :). Am stins lumina, și gata, toată lumea s-a culcat. Auzeam doar suflarea cațelului și totodată scâncelile lui de cățel ce visa urât.

La 5.45 dimineața, m-am trezit că mă lingea pe față. A fost modul lui delicat de a ne trezi și a ne avertiza că are nevoie afară, să-și facă nevoile. Deși era perioada cu somnul cel mai dulce, Silviu l-a scos afară.

Dimineața la 9, am pornit cu toții către traseul off road, urma partea a doua a evenimentului „Jucării în noroi”. Browny bineînțeles că era cu noi. Pe drum, ne-am oprit la o farmacie veterinară să-i cumpărăm o zgardă. Povestindu-i farmacistei cum am găsit cățelul ăsta, ne-a zis că îl știe și că a fost a unei persoane din localitate care după ce l-a pierdut, l-a căutat o săptămână apoi a abandonat ideea de a-l găsi și și-a cumpărat un alt câine….

A trecut și ziua de duminică iar Browny a ajuns cu noi, acasă, în București. Cățeii noștri, Beju & Rex, n-au fost prea încântați de sosirea unui nou membru patruped și băiat pe deasupra, însă, într-un final l-au acceptat. Pentru liniștea familiei, am decis ca noul venit să doarmă în casă, în hol.

Luni dimineață, Silviu l-a dus la doctor pe Browny, pentru un control medical. Surpriză, Browny avea cip și așa am putut aflat mai multe informații despre el. Cățelul ăsta drăgălaș aparținea unei familii din Brașov . Au fost surprinși de telefonul nostru, mai ales ca trecuse un an de la dispariția lui. Cu ajutorul cip-ului, am aflat informații despre câine. Spre seară, cățelul era deja preluat de o mașină, pentru a fi dus, în sfârșit, acasă, la Brașov.

A fost un moment tare greu pentru noi, deja ne atașasem de el. Când l-am urcat în mașină, l-am mângâiat pe cap și cu ochii în lacrimi, toți ne-am luat rămas bun de la Browny.

Avand deja un golden retriever și un lup, ne-ar fi fost greu sa-l tinem, asa ca intenția noastra era să-i găsim o familie adoptivă. Iată insa, cățelul ăsta a avut noroc și s-a întors la familia care l-a crescut timp de 6 luni, atâta cât avea atunci când a fugit de acasă. Browny are astăzi 1 an și 6 luni și nu mai ținea minte că numele lui de fapt era Max.

Tristi când a plecat acasă, la Brașov, suntem însă extrem de fericiți că nu l-am lăsat pe stradă, înfometat , înfrigurat sau în pericol să moară călcat de mașină.

Așa că…..iubiți și câinii vagabonzi! De rasă sau nu, și animăluțele astea merită o șansă la viață!