Am întâlnit cel mai pasionat posesor de Oltcit. La numai 26 ani, Cristian Dumitru are 17 mașini românești dar și o poveste impresionantă de viață, cu o experiență matură pentru un pilot atât de tânăr.
Era să se nască în Oltcit, așa cum chiar el declară. Tatăl său era în delegație însă bebelușul trăgea să vină pe lume. Neavând încotro și neputând amâna decizia, mama lui Cristian care era deja în chinurile prenatale, a urcat în mașină și a gonit singură către maternitate. De emoții, până și Oltcit-ul s-a încăpățânat să-și mai aprindă farurile, deși până în acel moment mașina mergea impecabil. Cu toate astea, au ajuns la maternitate iar Cristian a venit pe lume imediat dar cu vibrațiile și mirosul de Oltcit. Mașina a fost prima lui dragoste și a dezvoltat-o în anii următori.
Copilăria a fost petrecută în compania tatălui său care meșterea la mașini, deci a moștenit dragostea pentru ele și a dus-o mai departe. Dimineața, în vreme de iarnă, tatăl său îl învățase pe Cristian secretul pornirii Oltcitului, la rece. Turna câteva picături de benzină în carburator, iar Oltcit-ul era pregătit să-l ducă la grădiniță.
La 12 ani, Cristian știa deja toate secretele motorului dar și cum funcționează. Putea oricând să demonteze și să monteze un motor de Oltcit, era cel mai fascinant „Lego” pentru el. Pe când era deja major, și-a luat carnetul de conducere iar d-acum pasiunea mergea la alte cote: cursele auto. În 2018, și-a atins cel mai mare vis: acela de a participa la un raliu de anduranță care era totodată și cea mai mare cursă pentru amatori: Budapest-Bamako.
Alături de un prieten, a pornit cu Oltcit din Budapesta spre Gambia. Startul a fost în ianuarie și timp de 31 de zile, au trecut prin Europa, Sahara, Maroc, munții Atlas, traversând o bună bucată din Africa. A fost o cursă maraton în care el și copilotul său, n-au dormit aproape deloc. Au străbătut 16.500 km cu un Oltcit supraîncărcat și solicitat însă au terminat cu bine cursa, fără a avea probleme semnificative cu mașina.
Acum, Cristian se pregătește de cursele din cadrul campionatului Klausenburg Retro Racing și ghiciți cu ce mașină? Da, tot cu Oltcit. Sufletul i-a rămas la mașina asta iar pasiunea lui merge mai departe. Anul trecut, a devenit vice-campion la Retro Racing iar anul acesta, își dorește titlu de campion.
Ori de câte ori are ocazia, mai îmbunătățește mașina pe care a plătit 700 lei. Cum tot el spune, nu întotdeauna lucrurile bune sunt și scumpe. Asta a fost prețul mașinii dar nu înseamnă că atât și valorează. Pentru că motorsportul este o pasiune costisitoare, a investit mult în mașina lui. Doar anvelopele semi-slick pentru circuit au costat 1800 roni plus multe altele.
L-am întâlnit pe Cristian într-o sesiune de teste, pe cel mai nou circuit din România: Transilvania Motor Ring. Printre mult mașini sport, am zărit și silueta unui Oltcit. În mașină, doi băieți extrem de zâmbitori. Cristian era însoțit de vărul său, Radu Dumitru. După primele ture de circuit, echipajul s-a oprit la boxe. Așa l-am abordat, așa și începe povestea Promotor cu cel mai mare fan de Oltcit din România. Are nu mai puțin de 16 Oltcit-uri însă ce-i drept, nu toate sunt funcționale. De unele dintre ele a rămas doar caroseria dar el le păstrează cu sfințenie. Pe lângă aceste Oltcit-uri, Cristian are și un ARO 328 cu motorizare Toyota. Despre ARO, voi scrie altă dată.
Am îndrăznit să accept propunerea de a intra pe circuit cu el, fie să-l conduc, fie să fiu doar copilot. Am acceptat să fiu pasager, pardon, copilot. Am zis pasager pentru că un copilot are multe atribuții. Eu doar am filmat și am încercat să mă țin țeapănă pe scaun. Ce să zic? După primul viraj, genunchii îmi tremurau și mă gândeam cât de nebună trebuie să fi fost să mă urc în mașină cu un tip pe care abia l-am cunoscut. Și mai mult decât atât, cu o mașină veche de 37 ani, să gonești pe un circuit cu 130 km/h, este nebunie curată.
În ciuda celor 26 ani pe care îi are, Cristian este un pilot bun, însă eu nu știam până în acel moment. Mă gândeam la cele mai sumbre scenarii, că de ex dacă mașina se răstoarnă, cât va rezista caroseria bătrânului Oltcit. Să nu uităm totuși este o mașină fabricată în România, în 1983. N-am avut ce să-i reproșez lui Cristian, a mers impecabil. Ba mai mult decât atât, deși icneam ușor de pe scaunul pasagerului și îi sugeram că poate ar fi bine să meargă mai încet, zâmbetul cald și l-a menținut tot timpul.
Cele 2 ture de circuit pe Transilvania Ring sunt memorabile. Cu atât mai mult cu cât Oltcit a fost și prima mea mașină. Prima dragoste nu se uită niciodată. 🙂