Sunt în Top Femei cu Picioare Lungi

Știu, sunt o femeie foarte înaltă și încă trezesc curiozități și comentarii, dar nu pot să zic că mă deranjează. Dar cine a intrat în Top Femei cu Picioare Lungi, din lume?! Eu!

Dintotdeauna am fost înaltă. M-am născut cu 58 cm, într-o maternitate din Pucioasa, iar la vremea respectivă, eram cel mai lung copil născut în maternitatea respectivă.

Când aveam 4 ani, mama m-a dat la gimnastică, eram extrem de elastică. Doar ca la 4 ani, conform dimensiunilor mele, mă încadram în grupa fetițelor de 10 ani.

Bun, să trecem mai departe.

În clasa I, eram deja cât copiii de clasa a 4-a, iar când am intrat în clasa a 9-a, măsuram deja 1,92 m. Intrată prima dată în clasa mea, copiii s-au ridicat în picioare și mi-au dat „bună ziua”. Au crezut că sunt diriginta clasei.

Până târziu, am fost un copil complexat. Lumea mă striga „girafa”, „cămila”, „cocostârc”, mă întrebau cât e ceasul în gară. Aia este, am înghițit multe, am învățat să trec peste.

Odată ce am început să joc handbal, complexele s-au diminuat până la dispariție. Târziu, am încercat și o carieră în modeling însă de data aceasta, înălțimea mi-a adus dezavantaje, nu intram în tiparele creatorilor de modă. Deși eram pe placul celebrului Cătălin Botezatu, greu reușeam să prind o prezentare de modă.

Ce am câștigat și ce am pierdut pentru că măsor 1,92 m și doar picioarele au 1,22 m

Viața la 1,92 m, mi-a adus multe avantaje, dar și dezavantaje. Printre cele mai frumoase, enumăr sportul de performanță și televiziunea. Dezavantajul major este că nu pot fi confundată sau nu pot trece neobservată. Cu greu îmi găsesc haine (de cele mai multe ori mi le fac la comandă) iar uneori, îmi ies picioarele din pat (la diferite hoteluri, de exemplu). Am avut șansa să mă dau la o cursă cu celebrul pilot Alain Prost, dar…..nu mi-au încăput picioarele în mașină. AM PLÂNS DE NERVI.

Da, măsor 1,92 m și doar picioarele, 1,22. Am fost sunată și de cineva de la Cartea Recordurilor să mă întrebe dacă mi-a măsurat oficial cineva picioarele. Degeaba, nu aveam cum să bat recordul.

Am intrat în Top Femei cu Picioare Lungi

Recent, am fost inclusă în Top Femei cu Picioare Lungi, din lume, unde ocup poziția a 6-a.

Puțini știu că provin dintr-o familie de oameni foarte înalți, foști jucători  de baschet. Tata (Dumnezeu să-l odihnească) măsura 2.02 m, mama 1.80, iar fratele meu 2.01. Suntem familia lu’ „pune becuri”. :))

Cu toate acestea, mă simt bine în pielea mea. Mulțumesc lui Dumnezeu, sunt sănătoasă, bine proporționată și am știut să-mi pun atuurile în valoare. 

Foto: Ion Cota

1 thought on “Sunt în Top Femei cu Picioare Lungi

  1. Esti o frumusete de fata, desteapta,fina, delicata, rafinata, cu multa empatie, dragoste de oameni,mama si sotie devotata, un om minunat, ma bucur ca te cunosc! Te imbratisez cu toata dragostea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *