Cine luptă pentru copilul tău, atunci când tu nu mai deții controlul?

Cred că nu trec 10 zile fără ca o mămică din grupul celor cu care mă întâlnesc să nu deschidă, sub o formă sau alta, subiectul imunizării copiilor noștri. Pe de-o parte avem informații că în ziua de azi vaccinurile ne ajută și ne protejează copiii, pe de altă parte există teama că cei mici ar putea păți ceva în urma unei decizii luate de noi. Cum ai da-o este greu să fii părinte și să hotărâști ce este bine pentru copilul tău. O perioadă, această responsabilitate aproape că m-a paralizat și pe mine. Deși mă aflu la al doilea copil și, zic eu, cu Ana Cleopatra m-am descurcat bine, după nașterea fiului meu am simțit de mai multe ori presiune când a trebuit să decid pentru el. Și asta, mai ales atunci când era vorba despre sănătatea lui.

thumbnail (4)

Ca să înțeleg ce este bine pentru copilul meu, să scap de temeri, remușcări și îndoieli și să iau decizii în deplină cunoștință de cauză am căutat să mă informez. Am descoperit astfel că indiferent cât am vrea noi ca părinți să ne protejăm micuții, riscul ca ei să contacteze o bacterie care să ducă la boli grave, cu grad mare de risc pentru copiii sub doi ani, este foarte mare. Mă refer aici la bolile pneumococice, cauzate de bacteria numită Streptococus pneumonia (pneumococ), care pot duce de la otite medii, până la pneumonii și meningite bacteriene.

Din păcate, bolile pneumococice se transmit pe cale aeriană, prin strănut, tuse, praf contaminat sau contact cu un purtător care nu prezintă semne. Practic, copiii pot contacta această bacterie când merg la școală, grădiniță sau la aniversările prietenilor lor. Cum bacteria este anaerobă, cei mici o pot lua când îi ținem de mână și mergem la mall ca să le cumpărăm hăinuțe. Dar ce este de făcut, totuși, pentru a-i proteja? Cine luptă pentru copilul meu și al tău, atunci când nu mai deținem controlul? Ca în orice altă situație există mai multe soluții, rezolvări și fiecare părinte are libertatea de a decide ce este potrivit și sănătos pentru copilul său.

thumbnail (2)

Personal, mi se pare îngrijorător faptul că pneumococul este cauza meningitei pneumococice, otitei medii acute, pneumoniei pneumococice și a septicemiei. Citind și informându-mă am aflat că el prezintă grad de risc extrem de ridicat pentru categoria copiilor sub doi ani. Dar cel mai dureros este faptul că din cauza acestei bacterii, România are cea mai mare rată de decese, din U.E., înregistrată la copii sub 5 ani.

Din fericire, contaminarea copiilor cu această bacterie poate fi preîntâmpinată cu ajutorul Vaccinului Pneumococic Conjugat 13 Valent.

Primul vacin se realizează la 2 luni, cel de-al doilea la 4 luni, urmat de o doză de rapel la 11 luni. Ele se pot administra concomitant cu vaccinurile pediatrice de rutină.

thumbnail (1)

Despre Coaliția România Sănătoasă, ONG-ul care derulează programe de informare despre vaccinare, am aflat pentru prima oară de pe pagina lor de Facebook.

De câțiva ani, ONG –ul Coaliția România Sănătoasă vine în sprijinul părinților ca mine și ca tine, care se confruntă cu situații pe care nu le poate gestiona de unul singur. “Cine luptă pentru copilul tău”, campania pe care cei de la Coaliția România Sănătoasă o au în derulare este unică în felul ei. Ea promovează gândirea critică în privința vaccinării și vine cu argumentele științifice clare și pe înțelesul tuturor. Cumva, citindu-i vei vedea că cei de la “Cine luptă pentru copilul tău” și din grupul ONG-ului „Vaccinuri și Vaccinare – clarificări și sprijin pentru părinți” îți răspund la întrebările pe care nu ai apucat să le rostești, dar s-au născut deja în capul tău.

thumbnail (6)

Grupul numără acum peste 84.000 de membri, printre ei și medici voluntari care răspund întrebărilor care apar. În cercul meu de mămici, ne-am făcut deja obiceiul să share-uim de la una la alta materialele lor care ating subiecte de impact.

Așadar, dacă ești părinte la început de drum și te întrebi “Cine luptă pentru copilul tău, atunci când tu nu mai deții controlul?”, te invit să mi te alături pe grupul „Vaccinuri și Vaccinare – clarificări și sprijin pentru părinți” și să urmărești pagina de Facebook Coaliția România Sănătoasă. Vei găsi aici informații valoaroase despre vaccinări și rolul lor:https://www.facebook.com/RomaniaSanatoasaCoalitie/

O să ai ocazia să descoperi peste 200 de infografice privind sănătatea publică. Acest proiect al ONG-ul Coaliția România Sănătoasă a fost răsplătit recent cu premiul COPAC pentru “Cea mai bună campanie de informare publică.”

15167656_1351144434910368_2207169887814492968_o

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *