Cine luptă pentru copilul tău, atunci când tu nu mai deții controlul?

Cred că nu trec 10 zile fără ca o mămică din grupul celor cu care mă întâlnesc să nu deschidă, sub o formă sau alta, subiectul imunizării copiilor noștri. Pe de-o parte avem informații că în ziua de azi vaccinurile ne ajută și ne protejează copiii, pe de altă parte există teama că cei mici…Continue reading Cine luptă pentru copilul tău, atunci când tu nu mai deții controlul?

Împreună pentru o cauză nobilă

Aproximativ 350 de membri ai echipei TELUS International au lucrat, în cadrul celei de-a șaptea ediții a TELUS Days of Giving, pentru a finaliza construcția Centrului Comunitar Buftea, un proiect inițiat de Habitat for Humanity România în 2018. Centrul va deservi copiii defavorizați din comunitatea locală, facilitându-le accesul la sprijin educațional şi prevenind absenteismul școlar.…Continue reading Împreună pentru o cauză nobilă

Am fost la deschiderea primului magazin gol din România

Marți seară, am fost la Promenada mall, la deschiderea singurului magazin cu rafturi goale. Nu, de această dată nu este o altă găselniță a comercianților, ci o acțiune frumoasă, devenită cea mai mare coletă de haine din România! Campania se numește „The Empty Shop” și este organizată de Promenada mall în parteneriat cu Unilever (OMO,…Continue reading Am fost la deschiderea primului magazin gol din România

Luna Nouă: între Nunta Cosmică și influența Prințesei Stelelor

Am citit zilele acestea două materiale interesante. Unul despre „Nunta Cosmică”, evenimentul astral care va avea loc, weekendul acesta, în perioada 6- 8 aprilie și altul despre Luna Nouă și „Prințesa Stelelor”. În primul se spunea că în perioada 6 aprilie, ora 16:00 și până luni, 8 aprilie, ora 00:15, are loc Nunta Cosmică. Mai…Continue reading Luna Nouă: între Nunta Cosmică și influența Prințesei Stelelor

Uite până unde a evoluat medicina!

Primul tratament de regenerare celulară cu ajutorul celulelor progenitoare specializate s-a lansat ieri în România, în prezența medicului Antonio Graziano, inventatorul metodei Rigenera. Procedurile demonstrative sunt realizate in cadrul clinicii Zetta de către Dr. Dragoș Zamfirescu, Doctor în Stiințe Medicale, medic primar în Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă și de către Dr.Mihai Râșcu, medic…Continue reading Uite până unde a evoluat medicina!

De astăzi, Brand Ambasador al SsangYong în România

Mă bucur mult că SsangYong a revenit în forță pe piața din România. Constructorul coreean este un brand cu o istorie în spate, atât ca vehicule de stradă cât și în sporturile cu motor. Mă leagă amintiri frumoase de SsangYong, în urmă cu doi ani am participat cu un SsangYong în Campionatul Național de Rally…Continue reading De astăzi, Brand Ambasador al SsangYong în România

AXN pune curajul fanilor la încercare cu noul serial „Cei bravi”

AXN pune curajul fanilor la încercare cu noul serial „Cei bravi” și cu probe inspirate din serie Fanii serialelor de acțiune își pot testa curajul în provocarea lansată de AXN cu ocazia premierei „Cei bravi”, cea mai nouă producție din grilă. Aceștia își pot pune abilitățile la încercare pe www.ceibravi.ro, pentru a rezolva probe care…Continue reading AXN pune curajul fanilor la încercare cu noul serial „Cei bravi”

Una dintre cele mai frumoase zile din viața mea!

Emoțiile plecării spre maternitate … daaa… chiar nu pot fi descrise în cuvinte și sincer, chiar sunt sigură, și fără să exagerez spun că limba română nu are suficiente cuvinte pentru a reda intensitatea lor, nerăbdarea și iubirea simțite… 🙂  Lângă soțul meu, cu bagajul pregătit și kitul de celule stem… 🙂 Pe 12 iulie…Continue reading Una dintre cele mai frumoase zile din viața mea!